Deputatul PDL Roberta Anasase acuză că organizațiile non-guvernamentale care se ocupă de protecția animalelor nu au făcut nimic „în afară de istericale”, precizând că ea nu a votat legea privind eutanasierea câinilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„ONG-urile pe animale, în afară, scuzați-mă că sunt așa de dură, dar este o realitate, de istericale, nu au făcut nimic, cea mai mare parte dintre ele”, a afirmat Roberta Anastase, marți, într-o conferință de presă la Ploiești.
Ea a relatat o discuție pe care avut-o cu fostul primar al Ploieștiului, care i-a povestit cum, la o întâlnire cu iubitorii de animale din Ploiești, le-a promis acestora că primăria va construi încă un adăpost pentru maidanezi și le-a cerut reprezentanților acestor ONG-uri să-l ajute la strângerea de semnături de la ploieșteni în favoarea acestei inițiative, lucru pe care aceștia l-au refuzat.
Roberta Anastase a spus, de asemenea, că nu a votat legea care permite eutanasierea câinilor comunitari nerevendicați sau adoptați, abținându-se de la vot.
Anastase a mai spus că, în opinia sa, principala problemă legată de gestionarea acestei situații o reprezintă faptul că mulți dintre deținătorii de câini de rasă comună nu-și sterilizează animalele, iar atunci când acestea se înmulțesc aruncă puii pe străzi, fără a încerca să le găsească stăpân.
„Problema este să pornim de la cauză, că dacă nu oprim producția tu degeaba faci un carnagiu la nesfârșit”, a adăugat Anastase.